Conducerea SA Energocom a primit astăzi în vizită o delegație a USAID

În cadrul întrevederii au fost abordate mai multe subiecte ce țin de dezvoltarea companiei și planurile de viitor. Dna Francesca Hsie, Șeful interimar al Departamentului Energie și Infrastructură din cadrul Biroului Europa și Eurasia al USAID, a apreciat realizările SA Energocom în asigurarea Republicii Moldova cu resurse energetice și a reiterat deschiderea în continuare a USAID privind su…

Felicitări tuturor energeticienilor!

22 decembrie – o zi deosebită pentru toți cei ce reprezintă domeniul energetic: producători de energie, angajați ai companiilor de furnizare, distribuție și transport de resurse energetice, ingineri, profesori și studenți – viitorul sectorului energetic. Este ziua în care energeticienii fac un bilanț al activității pe parcursul anului.
Publicat: |

În 2023, producătorii eligibili de energie regenerabilă care vând Energocom energie vor genera aproximativ 80 de mii MWh

Volumul energiei electrice din surse regenerabile achiziționată de SA Energocom în primele 10 luni ale acestui an a depășit volumul total anual al energiei verzi produsă anul trecut de centrale și parcuri care au tarif reglementat de ANRE și cu care Energocom are relații contractuale.  Astfel, până la 1 noiembrie, această energie constituie peste 72 de mii MWh, față de circa 60 mii de …
Publicat: |

Frigider alimentat de baterii solare, la Strășeni

Un proprietar de parc fotovoltaic, de nevoie, devine și expert în pronosticuri meteo, glumește Ruslan Bumbu din Strășeni, care administrează împreună cu tatăl lui, Dumitru, o afacere în domeniul energie regenerabile.Punerea în aplicare a regulilor pieței energiei electrice, la 1 iunie 2022, a însemnat și trecerea producătorilor de energie regenerabilă la altfel de pronosticuri de energie produ…
Publicat: |

USAID Moldova este dispusă să ajute producătorii de energie regenerabilă în efectuarea prognozelor cât mai exacte

Agenția SUA pentru Dezvoltare Internațională USAID Moldova este dispusă să acorde sprijin producătorilor de energie regenerabilă ce fac parte din grupul de echilibrare gestionat de SA Energocom în efectuarea prognozelor mai exacte pentru volumele de energie electrică produsă. Despre aceasta au discutat reprezentanții USAID Moldova şi SA Energocom.
Publicat: |

Tranziția de la agricultură la energia regenerabilă, la Bilicenii Vechi, Sângerei

Energia regenerabilă este un domeniul de perspectivă, iar Republica Moldova nu poate sta deoparte când toată Europa s-a împlut de parcuri fotovoltaice și eoliene. Este convingerea lui Gherasim Tofan, fondatorul companiei Sky Volt din Bilicenii Vechi, Sângerei. În luna mai anul trecut, cu ajutorul unui credit de la Banca Europeană pentru Reconstrucție și Dezvoltare, acordat prin intermediul une…
Publicat: |

Un parc fotovoltaic în locul unei vii, la Bardar

Pe marginea traseului Chișinău-Hâncești, în locul unei vii bătrâne, anul trecut, a răsărit un parc fotovoltaic. Terenul a fost moștenit de la rudele din Bardar, iar construcția a fost materializată după ce ideea s-a copt în minte mai mult timp, povestește Vitalie Ciobanu din Ialoveni.Cu afacerea de bază în comerț și horeca, din 1997, antreprenorul a înțeles de mai mulți ani ca instalațiile reg…
Publicat: |

Valentin Ungureanu: „Centralele pe biogaz rezolvă bomba ecologică pe care o avem în țară”

O centrală de energie regenerabilă pe biogaz, pe lângă energia electrică și gazul produs, rezolvă și problema ecologică din țară, este convins Valentin Ungureanu, administrator al SRL Garma Grup, din Fârlădeni, Hâncești.Dintre investițiile în regenerabile, biogazul este cel mai costisitor, afirmă antreprenorul, care susține că datorită beneficiilor pentru mediu, acest domeniu trebuie să fie su…
Publicat: |

SA Energocom emite note de decontare și facturi cu costurile dezechilibrelor pe piața de energie electrică

Ajutăm producătorii de energie regenerabilă să înțeleagă cum funcționează piața de echilibrare. De la 1 iunie 2022 au intrat în vigoare regulile pieței energiei electrice, conform cărora producătorii sunt obligați să încheie contracte de echilibrare cu operatorul sistemului de transport (Î.S. Moldelectrica). SA Energocom, responsabil de grupul de echilibrare a producătorilor eligibili şi…

Contactaţi-ne:

Adresa

Republica Moldova
mun. Chișinău, MD-2012
str. Alexandr Puşkin, 26

Contacte

+373 22 214 133
+373 22 223 868
office@energocom.md


© Energocom SA