Un proprietar de parc fotovoltaic, de nevoie, devine și expert în pronosticuri meteo, glumește Ruslan Bumbu din Strășeni, care administrează împreună cu tatăl lui, Dumitru, o afacere în domeniul energie regenerabile.Punerea în aplicare a regulilor pieței energiei electrice, la 1 iunie 2022, a însemnat și trecerea producătorilor de energie regenerabilă la altfel de pronosticuri de energie produ…
Agenția SUA pentru Dezvoltare Internațională USAID Moldova este dispusă să acorde sprijin producătorilor de energie regenerabilă ce fac parte din grupul de echilibrare gestionat de SA Energocom în efectuarea prognozelor mai exacte pentru volumele de energie electrică produsă. Despre aceasta au discutat reprezentanții USAID Moldova şi SA Energocom.
Energia regenerabilă este un domeniul de perspectivă, iar Republica Moldova nu poate sta deoparte când toată Europa s-a împlut de parcuri fotovoltaice și eoliene. Este convingerea lui Gherasim Tofan, fondatorul companiei Sky Volt din Bilicenii Vechi, Sângerei. În luna mai anul trecut, cu ajutorul unui credit de la Banca Europeană pentru Reconstrucție și Dezvoltare, acordat prin intermediul une…
Pe marginea traseului Chișinău-Hâncești, în locul unei vii bătrâne, anul trecut, a răsărit un parc fotovoltaic. Terenul a fost moștenit de la rudele din Bardar, iar construcția a fost materializată după ce ideea s-a copt în minte mai mult timp, povestește Vitalie Ciobanu din Ialoveni.Cu afacerea de bază în comerț și horeca, din 1997, antreprenorul a înțeles de mai mulți ani ca instalațiile reg…
O centrală de energie regenerabilă pe biogaz, pe lângă energia electrică și gazul produs, rezolvă și problema ecologică din țară, este convins Valentin Ungureanu, administrator al SRL Garma Grup, din Fârlădeni, Hâncești.Dintre investițiile în regenerabile, biogazul este cel mai costisitor, afirmă antreprenorul, care susține că datorită beneficiilor pentru mediu, acest domeniu trebuie să fie su…
Ajutăm producătorii de energie regenerabilă să înțeleagă cum funcționează piața de echilibrare.
De la 1 iunie 2022 au intrat în vigoare regulile pieței energiei electrice, conform cărora producătorii sunt obligați să încheie contracte de echilibrare cu operatorul sistemului de transport (Î.S. Moldelectrica).
SA Energocom, responsabil de grupul de echilibrare a producătorilor eligibili şi…