În corespundere cu prevederile Legii nr. 108/2016 cu privire la gazele naturale și a Regulamentului pentru furnizarea gazelor naturale, furnizarea gazelor naturale se efectuează în baza contractului de furnizare a gazelor naturale încheiat între consumatorii finali și furnizor, în condițiile legislației în vigoare. Pentru încheierea contractului de furnizare a gazelor naturale, solicitantul, potențialul consumator casnic / noncasnic este obligat să prezinte furnizorului următoarele acte / informații:
Consumatori casnici
- cererea, formularul căreia este plasat pe pagina electronică a furnizorului sau pus la dispoziție de către acesta;
- copia actului de proprietate sau copia documentului care atestă un drept real sau de folosință asupra imobilului care face obiectul locului de consum respectiv;
- copia buletinului de identitate;
- copia procesului-verbal de recepție în exploatare a instalației de gaze naturale (după caz);
- declarația pe propria răspundere privind veridicitatea informației prezentate, conform modelului din Anexa nr. 4 la Regulament.
Consumatori noncasnici
- cererea, formularul căreia este pus la dispoziție de către furnizor, care include denumirea, adresa, telefonul, faxul, e-mailul solicitantului;
- copia actului de proprietate sau copia documentului care atestă un drept real sau de folosință asupra imobilului care face obiectul locului de consum respectiv;
- extrasul din Registrul de stat al persoanelor juridice și întreprinzătorilor individuali eliberat de Agenția Servicii Publice, cu cel mult 3 luni înainte de data depunerii cererii sau copia altui act care atestă dreptul de a desfășura activitatea, după caz, codul fiscal, contul de decontare, denumirea băncii prin care solicitantul derulează plățile;
- copia actului de delimitare, semnat de operatorul de sistem;
- copia procesului-verbal de recepție a instalației de gaze naturale (după caz);
- volumele și perioadele de furnizare a gazelor naturale;
- copia acordului tehnic semnat cu operatorul de sistem;
- declarația pe propria răspundere privind veridicitatea informației prezentate, conform modelului din Anexa nr. 4 la Regulament.