Energocom a demarat procesul de pregătire pentru următorul sezon rece, prin participarea la licitația anuală de rezervare a capacităților de transport a gazelor naturale la punctul de interconectare Ungheni.
Licitația este organizată pentru un an gazier (01 octombrie 2026 – 30 septembrie 2027) și reprezintă o etapă importantă în procesul de planificare a aprovizionării cu gaze naturale pentru perioada următoare. De asemenea, rezervarea capacităților de transport permite asigurarea, din timp, a posibilității de livrare a gazelor naturale către Republica Moldova, în condiții logistice eficiente și la cele mai avantajoase tarife disponibile pentru transport.
În cadrul procedurii anuale de rezervare a capacităților, S.A. „Transgaz” a scos la licitație, pentru punctul de interconectare Ungheni – ieșirea din rețeaua de transport S.A. „Transgaz” și intrarea în rețeaua „Vestmoldtransgaz” SRL, o capacitate de 57,436 mii MWh/zi pentru o perioadă de un an. Din această capacitate, a fost rezervată de către toți furnizorii activi la acest punct de livrare, o pondere de 41,37%.
Totodată, „Vestmoldtransgaz” SRL a scos la licitație, pentru punctul de interconectare Ungheni – intrarea în Republica Moldova, o capacitate de 58,436 mii MWh/zi pentru o perioadă de un an. Din această capacitate, a fost rezervată de către toți furnizorii activi la acest punct de livrare, o pondere de 38,57%.
Licitațiile pentru capacitatea de transport a gazelor sunt mecanisme prin care operatorii sistemelor de transport alocă spațiul din conducte comercianților. Acestea funcționează ierarhic, de la rezervări pe termen lung (anuale), care sunt și cele mai favorabile ca și costuri, la rezervări pe termen scurt (zilnice și intra-zilnice).
S.A. „Energocom” monitorizează zilnic evoluția prețurilor din regiune și își ajustează acțiunile în funcție de condițiile de piață și de strategia de achiziție, pentru a asigura un proces eficient, transparent și responsabil de aprovizionare cu gaze naturale.
© Energocom SA