Publicat:

Energocom a participat la exercițiul „Table Top” privind securitatea aprovizionării cu gaze naturale


Echipa S.A. „Energocom” a participat astăzi la exercițiul de tip „Table Top” privind securitatea aprovizionării cu gaze naturale, eveniment organizat la Chișinău de Ministerul Energiei, cu suportul Secretariatului Comunității Energetice și al partenerilor europeni.

Exercițiul a avut drept scop testarea capacității de reacție și coordonare a autorităților, operatorilor de sistem și participanților la piața gazelor naturale în cazul apariției unor situații de criză care pot afecta aprovizionarea cu gaze naturale a Republicii Moldova.

În cadrul activității au fost analizate scenarii privind posibile perturbări ale livrărilor, limitarea rutelor de aprovizionare, indisponibilitatea temporară a unor surse sau infrastructuri relevante, creșterea consumului în condiții meteorologice severe, precum și aplicarea măsurilor prevăzute în planurile de urgență.

Totodată, a fost discutat modul de aplicare a procedurilor și responsabilităților stabilite în cadrul normativ național și european, inclusiv fluxurile de comunicare, coordonarea dintre instituții, monitorizarea pieței și măsurile necesare pentru protejarea consumatorilor și menținerea securității aprovizionării.

Pentru S.A. „Energocom”, participarea la astfel de exerciții este importantă în contextul consolidării capacității de reacție, al cooperării cu instituțiile și partenerii din sector, precum și al asigurării continuității aprovizionării cu gaze naturale a Republicii Moldova.

Contactaţi-ne:


© Energocom SA