În contextul furnizării gazelor naturale, cetățenii confundă frecvent rolul furnizorului cu cel al distribuitorului, deși acestea sunt două entități distincte, cu responsabilități clar delimitate. Înțelegerea acestor diferențe este importantă pentru o gestionare corectă a relației contractuale și a consumului de gaze naturale.
Furnizorul este compania care achiziționează gazele naturale și le vinde consumatorilor finali, în baza unui contract de furnizare. Acesta este responsabil de emiterea facturii și de relația contractuală cu clientul.
În schimb, distribuitorul este operatorul de rețea care asigură transportul gazelor până la locul de consum, gestionează infrastructura de distribuție și măsoară consumul prin intermediul contoarelor, datele fiind ulterior transmise furnizorului pentru facturare. De asemenea, distribuitorul este responsabil de recalcularea consumului de gaze naturale.
Este important de menționat că furnizorul poate fi ales de consumator, în condițiile prevăzute de cadrul legal, în timp ce distribuitorul este stabilit în funcție de zona geografică și nu poate fi schimbat. Totodată, pentru asigurarea unei facturări corecte, este necesar accesul personalului autorizat la contor pentru citirea periodică, precum și transmiterea regulată a indexului de consum.
S.A. „Energocom” colaborează cu operatorii de distribuție pentru a asigura un proces corect și transparent de furnizare și facturare a gazelor naturale, oferind suport consumatorilor pentru clarificarea oricăror situații legate de consum, facturi sau contracte. Pentru informații suplimentare, cetățenii pot telefona la Centrul de apel la numărul 1304 sau se pot adresa la centrele de relații cu clienții din întreaga țară.
© Energocom SA
Energocom recomandă utilizarea rațională a energiei!
Îndemnăm cetățenii să folosească rațional energia în orele de vârf 07:00-10:00 și 18:00-23:00, pentru a avea atât facturi mai mici, cât și pentru a asigura fiabilitatea sistemului electroenergetic.