Publicat:

Consumul de gaze naturale în luna aprilie 2026


În luna aprilie curent, consumul total de gaze naturale înregistrat pe malul drept al râului Nistru a constituit aproximativ 32 milioane m³. Din acest volum, consumatorii casnici au utilizat peste 26,6 milioane m³, iar clienții noncasnici aproximativ 5,3 milioane m³.

Pentru ca facturile să reflecte cât mai exact consumul real, încurajăm cetățenii să transmită lunar indicii actualizați ai contorului sau să permită accesul personalului autorizat în perioada de colectare a datelor. În lipsa acestor informații, operatorii de distribuție transmit către Energocom date estimative, utilizate ulterior la emiterea facturilor.

Pentru întrebări sau solicitări legate de contracte, tarife, facturi sau plăți, consumatorii pot apela la Centrul de apel la numărul 1304. La fel, locuitorii municipiului Chișinău se pot adresa la Centrul de relații cu clienții, situat pe strada Ion Creangă 6V, deschis de luni până vineri, în intervalul 08:00–17:00.

Contactaţi-ne:


© Energocom SA