În doi-trei ani, Energocom trebuie să-și fortifice capacitățile instituționale, să-și valorifice experiența acumulată în ultimii ani, să se înregistreze și la alte bursele din regiune, pe care să înceapă a face tranzacții de produse energetice.
Conceptul noii strategii de dezvoltare a companiei a fost supusă dezbaterilor, luni, 4 decembrie, în prezența membrilor Consiliului societății, a reprezentanților Agenției Proprietății Publice (acționar majoritar), ai Ministerului Energiei, a reprezentantului statului, precum și cu participarea experților din cadrul proiectelor Agenției Statelor Unite pentru Dezvoltare Internațională (USAID), prin Securitatea Energetică a Republicii Moldova (MESA) și Creștere prin conectare (Connect for Growth – C4G).
Managerul Energocom, Victor Bînzari, își dorește ca într-o perspectivă nu prea îndepărtată ca societatea comercială să devină independentă, deși cu capital 100% deținut de stat, să nu fie dependentă de subvenții și ajutoare; cu o echipă capabilă să intervină pentru a asigura securitatea energetică a țării, atunci când intervin disfuncții pe piață; cu specialiști pregătiți să lucreze cu platformele internaționale de analiză și tranzacționare.
“În doi-trei ani îmi doresc să atingem normele și standardele din domeniu pentru un trader de energie din această parte de Europa. Avem o echipă de profesioniști, dar mai trebuie să investim în dezvoltarea posturilor noi sau existente, precum cele responsabile de risc, conformitate, auditul proceselor, controlul managementului intern”, a adăugat Victor Bînzari.
Conceptul strategiei fost elaborat la inițiativa conducerii Energocom, cu suportul experților externi din cadrul proiectului. Creștere prin conectare (Connect for Growth. Strategia de dezvoltare urmează a fi aprobată de Consiliul societății.
+373 22 214 133
+373 22 223 868
[email protected]
© Energocom SA