Energia electrică procurată în 2022 de SA Energocom – cantități, surse și prețuri
Data publicarii: 01.02.2023
În 2022, SA Energocom a achiziționat energie electrică direct de la 10 producători din Republica Moldova, Ucraina și România, precum și de la mai mulți agenți economici care dețin statutul de producător eligibil de energie regenerabilă.
Conform prevederilor dispozițiilor Comisiei pentru Situații Excepționale, în perioada mai-decembrie 2022, întreprinderea a fost împuternicită să cumpere energia electrică necesară pe piață. În total, în anul 2022, a fost procurat un volum de 3,2 mln. MWh, la prețul mediu ponderat de circa 2.085 lei/ MWh (sau 2,08 lei/ kWh).
Din volumele totale achiziționate, aproximativ 9% reprezintă electricitate produsă în Republica Moldova (malul drept al Nistrului). Cea mai mare parte, circa 57%, a fost cumpărată de la Centrala termoelectrică Moldovenească din regiunea transnistreană (MGRES), o treime din volum a constituit energia electrică de import - din Ucraina și România.