S.A. Energocom a făcut prima achiziție de energie electrică prin intermediul OPCOM S.A.

Compania s-a înregistrat și a devenit participant activ al pieței de energie electrică și de gaze naturale din România. Astăzi, 29 octombrie 2022, S.A. Energocom a făcut prima tranzacție de cumpărare a energiei electrice pe piața bursieră română, care este parte a pieței energetice a Uniunii Europene, prin intermediul OPCOM S.A. https://www.opcom.ro/pp/home.php. Astfel, pentru ziua următoare au fost achiziționați 875 MWh pentru acoperirea necesităților orare, care variază în mediu de la 20 MWh până la 125 MWh, prețul mediu ponderat fiind de 132 EUR/MWh.

Achiziția energiei electrice pe piața bursieră este considerată cea mai transparentă procedură de achiziție existentă şi va asigura acoperirea deficitului de energie electrică apărut urmare a livrării cantităților insuficiente de energie electrică din toate sursele contractate în prezent de S.A. Energocom dar și în legătură cu consumul sporit de energie electrică în această perioadă. Respectiv, deficitul de energie electrică va fi procurat zilnic de la OPCOM.

OPCOM S.A. este operatorul pieței de energie electrică și de gaze naturale din România și îndeplinește rolul de administrator al pieței de energie electrică, furnizând un cadru organizat, viabil și eficient pentru desfășurarea tranzacțiilor comerciale în cadrul pieței angro de energie electrică și desfășoară activități de administrare a piețelor centralizate în sectorul gazelor naturale, în condiții de consecvență, corectitudine, obiectivitate, independență, echidistanță, transparență și nediscriminare.

S.A. Energocom aduce mulțumiri tuturor consumatorilor de resurse energetice pentru solidaritatea manifestată în această perioadă dificilă și vine cu îndemnul de a continua consumul responsabil al resurselor energetice pentru a depăși cu bine criza existentă.